De la mine pân-la poştă
Numai cearcăne şi riduri
Pe sub care un strămoş stă
Veşnic rezemat de ziduri
Fă-mi bătrâne loc c-aş trece
Ochiul tău rămas la pândă
Nu-mi mai scade din osândă
Nici în toamna asta rece
Gem arcadele furtunii
Pasărea de somn lucidă
Vine noaptea să-mi ucidă
Vise albe şi petunii
Pendula bate fiecare ceas
Inutilă o alarmă
Şi-ntre ziduri la cazarmă
Te sufocă un compas
Adunaţi-vă fierbinte
Aripile fluturi, fluturi
Oşti cu scuturi. De ce scuturi
Triste-aducerile-aminte?
(din Floare de lotus, 2006)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu