LA CULES DE STELE
Editura Ambasador, Târgu Mureş, 2004

Ion Untaru – zbor liric spre curcubeu
Prozator viguros care ştie să ne descreţească frunţile (vezi volumul Impozit pe prostie), Ion Untaru e şi un poet talentat, reuşind să scrie cu succes admirabile sonete, rondeluri, haiku-uri, epigrame, aforisme, poeme într-un vers, etc. Cărţile sale de poezie (Domnul Liszt, Invitaţie la castel, Vestitorul şi, mai ales, Condorul), bine primite de critică, fac dovada unui travaliu cu rezultate remarcabile.
În masiva sa carte Condorul, apărută la Editura Orion, Bucureşti, 2001, Ion Untaru impresionează prin diversitatea temelor şi a speciilor literare abordate, precum şi prin acurateţea stilistică. Autorul vede lumea în alb-negru şi color. Găsim, cu alte cuvinte, în lirica acestuia tandreţe, romantism, umor, ironie, sarcasm, dorinţa de perfecţiune şi aspiraţia către puritate...
Prezent în reviste şi în antologii de haiku (Aromă de nea, Surâsul crizantemei, apărute la Târgu Mureş), membru al Clubului Naţional de Haiku Bucurii efemere, fondat în 2002 la Târgu Mureş, Ion Untaru este un autor de haiku discret, lucru mai rar întâlnit în lumea atât de orgolioasă a autorilor români de haiku.
Citindu-i haiku-urile din această plachetă, ne dăm seama că poetul mizează pe uimirea noastră în faţa lucrurilor simple care se află în preajma noastră, dar noi, oameni ai secolului al XXI-lea, fiind atât de ocupaţi, stresaţi sau indiferenţi nu dăm importanţă acestor „nimicuri” care ne pot face viaţa mai plăcută, capabile să ne ofere, cum îmi place mie să spun, acele simple „bucurii efemere”.
Poetul nu este adeptul haiku-ului cu formă fixă, de 17 silabe, dar este atent la anotimpuri, la peisaje, la flora şi fauna atât de diverse.
Primăvara este anotimpul învierii naturii, a frumuseţii, a miracolelor: „Primăvara / îngerul Domnului / împodobeşte caisul” sau „În faţa oglinzii / cu cireşe la urechi / adolescenta”.
Vara este anotimpul cu ploi catifelate, cu bărcuţe de hârtie plutind pe şanţuri, cu nopţi în care visezi numărând stelele de pe cer sau asculţi cântecul broaştelor (avem încă în memorie saltul şi plescăitul broaştei lui Basho!).
Dar poate că cel mai bine (re)prezentat este anotimpul toamna, cu reverii, tristeţi, jocuri de lumini şi culori, cu rândunele ce „îşi fac cuibul”, cu graurii din vie şi sălcii plângătoare...
Iarna este pentru poet un anotimp al sărbătorilor, al minunilor, al inspiraţiei: „Am aprins focul / pisica toarce /aştept inspiraţia”.
Puritatea imaginilor este remarcabilă. La fel puterea de concentrare şi sugestie: „Dimineaţă de vară / ciutele limpezesc / izvoarele” sau: „Noapte senină / insomnia mă scoate / la cules de stele”.
Ion Untaru pare a fi un spirit religios, plin de iubire faţă de oameni şi faţă de natura binefăcătoare: „Iubirea - / un strop de rouă/ in care se vede cerul”.
Citind haiku-urile lui Ion Untaru eşti tentat să fii mai atent la tot ce ne înconjoară, suntem îndemnaţi, parcă, să trăim în armonie cu natura şi cu noi înşine, haiku-urile acestea având un efect terapeutic asupra sufletului nostru însetat de frumos.
După cum se poate observa, poetul şi-a însuşit în chip fericit lecţia de poezie niponă şi a reuşit să concentreze în cele trei versuri, totalizând aproximativ 17 silabe, un întreg univers. Prin rigoare, sensibilitate şi puritate, poezia lui Ion Untaru este un zbor liric spre curcubeu.
Ioan Găbudean
Târgu Mureş, noiembrie 2004