marți, 10 iunie 2008

Vedeta

Sub fustă poartă două revolvere,
Pe-o mânecă, bine-ascuţit un şiş
Fiole cu otravă la revere
Şi geanta îi e plină cu haşiş

La gât pe lănţişor, un glonţ fetiş,
Bărbaţii-ar face tot ce li s-ar cere
Orice bravură sau aliş-veriş
Să pună mâna pe-o aşa muiere

Între sâni sistemul de alarmă
Pentru situaţii de urgenţă,
În chiloţi, permisul de port-armă
Şi comutatorul de frecvenţă;
Când joacă pe ecrane mici sau late
Rămânem toţi cu gurile căscate

Mă simt o partitură

Âtâtea împotrivă
Mi-au stat adeseori
Că nu ştiu ce derivă
Mă-mpinge spre ninsori

Azi nimeni nu mai vinde
Permise de noroc
Şi-n traista cu merinde
Doar lipsuri se mai coc

O lungă acoladă
Lăsând loc la concluzii
Pătrunde în livadă
Un vânt de deziluzii

De-ar fi doar să dureze
Cic-ar fi spus bătrâna
Când umflă-n metereze
Furtunile fortuna

Mă simt o partitură
Cu note în culori
Din care vin şi fură
Necunoscuţi comori

Ci iarăşi mă împrăştii
Aproape clandestin
Când dau copii cu prăpştii
În cioburi de destin

Ultimele flori

N-am găsit iubito flori pentru tine
Oricât m-aş fi trezit de dimineaţă
A trecut azi Bacovia prin piaţă
Şi-l caută doi domni în limuzine

Magnoliile zac bolnave-n ceaţă
Spitalele de muribunzi sunt pline
Eu caut iubito flori pentru tine
Florăreasa a murit azi dimineaţă

Şi-avem de astăzi în oraş doi morţi
Nici nu mai ştiu din noi care-i cel viu
Tu mă aştepţi tăcută-ntr-un sicriu,
Copiii în doliu aşteaptă la porţi
Să treci ca mireasă a nopţii prin nori
Pentru tine iubito, n-am găsit flori!

Un ceai

Un ceai rusesc sau unul din Chitai
Adus cu caravane de cămile
In ceşti de porţelan pe care vi le
Ofer la degustare în serai

Ajuns la nodul gordian, îl tai
Veţi savura aromele subtile
Îl beau în zbor moderne escadrile
Dar şi milionarii din Dubay

Coroanele întâielor regate
Îl trimiteau ca un zălog de pace
(Securea de război sub carapace)
Pe mări şi pe oceane cu fregate
Spre câte ţări în lume sunt, solie
Dorinţa lor şi-a noastră, să se ştie!

Iubirea ta ispititoare

Plecări confuze, mări din sud
Artistul orb picta un nud
Iubirea ta ispititoare
Oprea vapoarele pe mare

Femei cu pielea lor creolă
Cântau în noapte la violă
Chemările din ochii dulci
Oprindu-te să te mai culci

Statuile decolorate
Treceau pe rând în ilustrate
Şi-n toate drumurile-acele
Veghea nesomnul din perdele

Oraş cu turnuri de tăcere
Căzut din alte emisfere
Cu turle gotice rămase
Doar pentru tine în atlase

Plecări confuze, mări din sud
Artistul orb picta un nud
Pe când noi doi sub clar de lună
Visam o iubire nebună

La balul nostru

Iubito, rochia; eu o să-mi pun fracul
Zoriţi turiştii gata stau să plece
De nu ne-o-nvinge dragostea şi tracul
La balul nostru singuri vom petrece

Şi ca-n piramide, vechile, aztece
S-aducem o jertfă când adoarme lacul
Flacăra iubirii prin marmuri ne trece
Părul tău frumos, prinde-ţi-l cu acul

Sala de ospeţe este iarăşi goală
Liniştea de veacuri spânzură de lustre
Poate-i o manie, poate-i doar o boală
Suferă şi zeii de iubiri ilustre;
E-ncuiat muzeul, cheia în cui
Când soseşte ghidul, vom fi iar statui!

Plimbare cu trăsura

Trăsura e a noastră iubito, pân-la şase
Să facem o plimbare cu storurile trase
Când soarele apune în suflete solemn
Trăsura e din cronici şi caii sunt din lemn

Avem zapis, plimbarea-i permisă doar pe seară
Dar vezi că vizitiu-i ca la muzeu: din ceară
Şi se fereşte straşnic să calce pe termite
Căci datoria lui atât e: să imite

Cum şi noi suntem două plăpânde imitaţii
De care n-au să ştie vreodată invitaţii
Să ceri bilet de voie căci părăsindu-ţi locul
Figura de ansamblu n-o afectează jocul

Să-mi spui ce ai de spus încet şi pe şoptite
Cum picură tăcerea în seri din stalactite
Eu îţi voi sta alături şi n-o să fie greu:
Suntem doar manechine într-un bătrân muzeu!

Ciuta

Cheamă-mă iar la sânul tău
Să ningă peste noi păreri de rău
Cu înserările din stampă
Când pâlpâie şi cea din urmă lampă

Zâmbetul tău de catifea
Tabloul din bătrâna cafenea
Carafele din vechiul Heidelberg,
Amintiri ce nu pot să le şterg

O crin de vise, ce noroc
Ce zodie te-a scos dintr-un ghioc
Al soartei pururea necunoscută?
Străbate lumea prin păduri o ciută

Ne-om aminti de Rembrandt în tăcere
Adu-ne vin din butii pivnicere
Cu lacrima căzută în pahar
În noaptea cu un singur felinar

Zadarnic astăzi te mai strig
Că s-a făcut în lume frig
De tine mi se face rău
Cheamă-mă iar la pieptul tău

Pasărea măiastră

Fată mare, fată mare
Hai cu noi la vânătoare
Că ne bate în fereastră
Noaptea pasărea măiastră
Cu aripi de cânt şi dor
Şi cu fiecare zbor
Ne ia inima şi-o duce
Dincolo de o răscruce
Pe o pajişte înaltă
Dintr-o lume în cealaltă
Unde dorurile-şi toarce
Şi refuză a se-ntoarce

Fată mare, fată mare
Hai cu noi la vânătoare
Să trecem dealul şi balta
Cioplitorul şi-a luat dalta
Fiindcă nu-l mai prinde somnul
Şi s-a tot rugat la Domnul
Dacă nu poate s-o prindă
Şi nici somnul s-o cuprindă,
Când ajunge la hotar
Din ce i s-a dat ca har
Măcar s-o cioplească-n piatră
Când se-nalţă de pe vatră
Dincolo de noi şi fire
Ca un semn de nemurire

Fată mare, fată mare
Hai cu noi la vânătoare

Fragilă coapsă de vioară

Lumini suave din aplice
Cad pe statuile propice
Care-nconjoară încăperea
Mărind şi veghea şi tăcerea

Iar vraja nopţilor te cere
Într-o hlamidă de tăcere
Şi inefabilă maree
Misterul tău ascuns, femeie!

Şi cum păşeşti în avanscenă
Cu părul despletit, o trenă
Ca o cometă de răcoare
Ţi se aşterne la picioare

Din ce hrisov şi până unde
Tristeţea lumilor pătrunde,
Ce moştenire sau crepuscul
În minaretul tău minuscul?

Fragilă coapsă de vioară
De când te ştiu pe dinafară
Podoabă fără circumstanţă
Care nu-ncapi în nici o stanţă!

Auzi iubito

Auzi iubito cum răsună
Paşii mei sub clar de lună
Prin oraşul părăsit de tine
Între catrene şi terţine

Şi numai stoluri de egrete
De pe aripi scutură regrete
În liniştea din orele târzii
Surprinsă de melancolii

Îmi amintesc sau mi se pare
Cum aşteptam corăbiile pe mare
Să ne-aducă-n luna lui Prier
Bumbac, nucşoară şi piper?

În jurul nostru doar albastru
În care eu mă simt sihastru
În ochii tăi un limpede azur
Cu toată marea dimprejur

Trimite-mi astăzi un gând bun

Trimite-mi astăzi un gând bun
Cu ultimul dintre cocori
Cum ai făcut de-atâtea ori
Fără să-mi spui, fără să-ţi spun

Mă uit la ceas şi mi te-nchipui
Semnând pe ultimul răvaş
Pe care tot eu ca poştaş
Himerei desenat-am chipu-i

Trimite-mi astăzi un gând bun
Cu ultimul dintre cocori
Ard în noapte tristele comori
Răsărite din pământ străbun

Deschide iubito

Deschide iubito finestra
S-auzi cum ne cântă orchestra
Cu elegii în do major
Dar în registrul ei minor

Tăcerea care ne apasă
Coboară noaptea pe terasă
Luceafărul din Ursa mare
La fel precum o remuşcare

Salcâmii de pe lizieră
Cu gloanţe în cartuşieră
În perimetru fac de strajă
Iardiind o dulce vrajă,

Pe când castanii îşi suspendă
Enigmele într-o legendă
Şi de pe-o punte mai îngustă
Îşi ia zborul o lăcustă;

Oamenii de var şi cretă
Zăceau cu faţa violetă
Pe mari întinderi de nisip
Rememorându-l pe Oedipe

Plimbare rece în amurg
Martie şi streşinile curg
Pe când la geamuri vântul bate
Perdelele înfiorate

Deschide iubito finestra
S-auzi cum ne cântă orchestra
Într-un decor de alabastră:
Aceasta-i numai seara noastră!

Mă declar

Mă declar iubito un vasal
Al nopţii care-mi stă în faţă
Lumina farului se-agaţă
De cel din urmă madrigal

Paingii harnici ţes mătasă
Scutierul viselor ne cere
Vamă pentru orice mângâiere
Cu care datoria ne apasă

Şi toate draperiile galante
Corchine peste baldachin,
Aruncă flăcări pe cămin
Iar tu citeşti răscolitor din Dante

Copiii dorm visând în somn
Deasupra îngerii veghează
Şi-i mângâie cu câte-o rază
A-toate-văzătorul DOMN!

Un flutur poate sau o zână

Discrete urme domnişoară
Lăsaşi la poarta mea aseară
Întipărite în zăpadă
Un vis în haine de tăgadă

Nici un bilet, nici un alt semn
Nu mi-ai lăsat că n-am fost demn
Şi eu care-am lipsit de-acasă
Tăcerea asta mă apasă,

Mai rău ca un costum de gheaţă
Te-am căutat înteaga viaţă
Iar tu soseşti când eu lipsesc:
E nefiresc, e nefiresc!

Un flutur poate sau o zână
Ce inefabilă, o mână
Le-a desenat în alb total
Rănindu-mi spaţiul meu vital?

Am decupat acest mulaj
Singurătăţii mele, gaj
Că-n habitatul meu stinger
Atâta pot să-mi mai ofer

Dulce pasăre sihastră

Mi te-nchipui în donjon
Stând lascivă la fereastră
Dulce pasăre sihastră
Cheamă-mă să fiu planton

Turnurile primesc zorii
Cu un freamăt de aripă
Peste care o risipă
De azur, aduc cocorii

Mesajul meu e-acesta care
Şansa zilei îl ratează
Ciocârlia la amiază,
Cântă limpezind izvoare

Un păianjen, ce artist!
Ţese timpul în inele
Şi le leagă între ele
Cu nervuri de ametist

Prospeţimea asta suplă
Tremură precum un gând
Iar un fluture plăpând
Urcă-n zbaterea lui dublă

Te invit iubito la concert

Te invit iubito la concert
Când gările ne mor la fără-un sfert
Iar trenurile asaltează spaţii
Încremenite-n glaciaţii

Zăpezi atipice din nord
Cu care nu mai suntem de acord
Cad peste noi şi peste-o urbe
Cu toate străzile ei curbe

Adie peste noi un dulce frig
Ademenirea unui Grieg
În fosa-n care stă să cadă
Everestul nostru de zăpadă

Şi-ai să vezi luceferii-n fereşti
De care nu te mai fereşti
Pătrunzând în suflete şi-n oase
Cu unduiri armonioase

luni, 28 aprilie 2008

Pierzania

- pierzania face mai multe victime decat virtutea aderenti

Un decor

Un decor de-colorat
Cinci. Până la ora patru
Matinalul de la teatru
Era liber la închiriat

Nimeni nu mai vrea să vină
Să ne bată şi nouă la uşă
Meschinăria noastră ca o păpuşă
Se hrănea diuntr-o funie de lumină

Poate ieri dar ce folos
Hăndrălăii, popândăii
Mai dădeau colţul odăii
Iar tu te duceai la serviciu pe jos

Domnul Darwin



În tinereţe alerga numai după lucrurile bune;
acum aleargă numai după cele bine plătite
chiar dacă nu mai sunt bune

Cuvintele sale patetice
erau toate sintetice

Cine te pune în încurcătură
Vrea să-ţi fure bucata de pâine din gură

Într-o ladă fără zestre
vecinii săpau noaptea ferestre

Când termina o anchetă
domnul comisar îşi cumpăra un cal
cu care îşi ducea copiii la carnaval

Şi omul deştept îşi permite
să facă uneori pe prostu’ -
Dar nu prea des!

Oricât era de frig afară,
oricât era iarba de amară
capra vecinului nu voia să moară

Multe din afirmaţiile noastre stau ţuţ
ca de exemplu:
domnul Darwin se trage dintr-un maimuţ!

Senior Spinoza

De unde vii senior Spinoza?

Eta, meta, metamorfoza
De unde vii senior Spinoza
Într-o trăsură cu doi cai
Din Baleare sau Hawaii
atât de trist? La noi e frig
La bursă şi-n academii
Se bate lumea pe-un covrig
Îmi pare rău şi tare mi-i
O ciudă că pe internet
Te-am fost zărit într-un cochet
Stop-cadru numai cu reclame
Şi cu desuuri pentru dame
Că noi trăim fără complexe
Şi ambiguu şi fără sexe,
Pudoarea stă la garderobă
Credibilă, minciuna-n robă
În fiecare zi prezentă
A devenit omnipotentă
Şi-n orice maladie doza
îşi joacă rolul. Dar priviţi
Cum trece trist senior Spinoza
Cu ochii împăienjeniţi
De două lacrimi transparente
Cum două cercuri aparente
Se suprapun şi coincid
Deşi le mai desparte-un zid, -
Alunecând pe-un portativ
Şi absolut şi relativ






Why do you weep, senior Spinoza?

Eta, meta, metamorphoza
Where do you go, senior Spinoza?
In Baleare islands or Hawaii
By air, car or near by
so said? To us it's very cold
To the stock, Academy
Whatever had we, all are sold
No Nobel prize and neither Grammy;
I had seen you on the net,
A funny spot, lady Colette
With underwear: male, female
And answering to every mail
In modern world have no complex
With both or without sex
We locked the chastity’n wardrobe
The money clothes every robe
The truth, the untruth as a falsewood
The heart becoming from a wood -
In every sickness, you see, doza
Making effect senior Spinoza;
Why are you weeping, understand
A generation every land
Incriminating new and old
Moving the world: petrole and gold
Gliding slowly day and night
(Who can stop it? Maybe you might)
Towards to unespected end
Why do you weep, because the trend
Is only one: being good or no
Which can’t we see, and can’t we know

Şterge oglinda

Şterge oglinda, şterge oglinda
Până devii transparent

De ce...

De ce oamenii seamănă cu îngerii, numai când sunt copii?

E adevărat

Este adevărat că munca înnobliează dar nici lenea n-a omorât pe nimeni.

Şi deşteptul...

Şi omul deştept îşi permite să facă pe prostul, dar nu prea des.

vineri, 11 aprilie 2008

Poe

Poeţii sunt ca nişte florării
Moto: Domnu' doctor pune-i stetoscopul
Zi-i să nu mai dea cu stângu-n dreptul
Dacă prostul face pe deşteptul
Nu-şi atinge niciodată scopul

Mă' inchizitorule ruleta
Joacă destine şi averi
Aceasta e doar amultea
Unei pierdute primăveri

Şiu n-am bnici bani şi n-am nici timp
Să-ţi spun cum o să-ţi spargi tu capul
Cine vrea să intre în olimp
Îşi lasă la intrare ţapul

N-o să baţi tu lumea peste gură
Nu eşti măscărici, nici ventriloc
Asta-i cea din urmă aventură
Care mai poate avea loc

Nu te mai hrăni cu vise
Clopotele se trag doar de funii
Morţii când ajung în paraclise
Şi iese luna, râd numai nebunii

Nu mai plânge de melancolie
Arde-ţi toate cărţile de şcoală
Averea ta e doar o colivie
Şi când plouă îţi rămâne goală

Lasă fluturii în pace
Ne-am umplut vederea de culori
Cupola e o carapace
Dincolo de care n-ai să zbori

Puţine pene, multe pălării
Orice avion e o fofează
Poeţii sunt ca nişte florării
De care nimeni nu se mai intersează

(din Locuiesc într-o lacrimă suspendată, 2005)































--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

'

Poeţii

Cugetări, aforisme, sentinţe

Aforismul zilei
- Nu poate omul să le facă pe cele rele şi să aibă parte de cele bune.
- Prostia e o forţă cosmică.

Dactilografa

Rondelul dactilografei

Uneşte coalele agrafa
Cu reporoduceri de Matisse
Pe care cineva a scris
Ce n-a-nţeles dactilografa

O vază de cristal. Garoafa
şi-un plic ce nu l-a mai trimis
Pe care cineva a scris
Ce n-a-nţeles dactilografa

Vă cer iertare. Mi-am permis
Să iau asupra mea şi gafa
Cu semnătura şi parafa
Sub care cineva a scris
Ce n-a-nţeles dactilografa

(din Fântâna în care se văd sufletele, 2005)

Un bilet de metrou

Rondelul biletului de metrou

Domnişoară, aştept trenul
Presimţit ca un ecou
Da-mi răsună-n cap refrenul
Că n-am bani pentru metrou

Şi se-nfiripă catrenul
În oglinzi de indigou
Da-mi răsună-n cap refrenul
Că n-am bani pentru metrou

Aş porni pe jos ca renul
De la Iaşi pân-la Jibou
Însă nici cunosc terenul,
Nici n-am stofă de erou
Domnişoară, aştept trenul...

(din Fântâna în care se văd sufletele, 2005)

Paşa

Ca un paşă

Ca un paşă stau în vârf de pat
Plin de griji să nu fac vreun efort
Zăvorât în mine ca-ntr-un fort
De când îl ştiu, asediat

Să nu credeţi c-am ajuns bogat
Şi-mi aduce renta un aport
Ca un paşă stau în vârf de pat
Plin de griji să nu fac vreun efort

Toată viaţa mea am suportat
Lucruri care nu le mai suport
Hotărât de astăzi să mă bat
Numai pentru propriul confort
Ca un paşă stau în vârf de pat

(din Condorul, 2001)

Jos guvernul!

O altfel de criză

Cenzurează toţi guvernul

Cu demisia şi strigă

Dând în geam cu mămăligă

Până când îi doare sternul

Înfiinţează câte-o ligă

Cumpără mălai şi cernu-l

Dând în geam cu mămăligă

Până când îi doare sternul

Numai cei ce fac averi, nu-l

critică. Şi nici nu-i strigă

Că vrem rigă sau cvadrigă

C-ar mări şi ei infernul

Cenzurează toţi guvernul...

(din Condorul, 2001)

ECOLOGICA

Ultimul salcâm

De la oameni pân-la ierbi
Ne mai mor cu zile cerbi;
De la ierburi la copaci
Joacă Vraca rol de vraci
De la oameni mai departe
Curge lacrima din carte
Pentru-atâtea tare care
Duce-n spate fiecare
Au cu suta, au cu mia
În zadar copacii mi i-a
Numărat academia
Dacă plâng şi dacă mor
Bate vânt rănile dor
Ultimul dintre salcâmi
Şade-n chingi şi-ntre parâmi
De teamă să nu-l dărâmi
Cu vreo pală de cuvânt
Şi se scurge în pământ
Şi se scurge în pământ...

(din Vestitorul, 1999)

Proba nisipului

În fiecare noapte visam
că-mi creşte un munte în palmă
cu care săltându-l pe umeri, porneam
peste marea sargaselor calmă

Şi intram în rând cu ceilalţi
corăbii de robi fără nume
spre ţărmul cu munţii înalţi
pentru o judecată anume

Apoi valurile au trecut peste noi
şi nu mai reuşeam cu nici un chip
nici să navigăm, nici să venim înapoi
şi apa s-a schimbat brusc în nisip

De nisip erau şi trupurile noastre
mai grea povara, puterea mai slabă
Pe ţărm în ruine pustiitele castre
părasite de locuitori în grabă

Ca o ghilotină în urmă norii
dintr-o parte a crului până
Când m-am trezit îmboldit de fiorii
nisipului pe care-l strângeam în mână

(din Vestitorul, 1999)
Aforismul zilei:

- Când ne apropiem de moarte, ne aducem aminte de Dumnezeu

- Toţi proştii se cred deştepţi

Listă cărţi

Cărţi publicate:
- Domnul Liszt, poezie, 1994
- Impozit pe prostie, proză umoristică, 1995
- Invitaţie la castel, sonete, 1995
- Vestitorul, poezie, 1999
- Condorul, poezie, 2001
- La cules de stele, plachetă haiku, 2004
- Prepeleac cu lună, plachetă haiku, 2004,
- Inscripţie pe bobul de orez, plachetă haiku, 2005
- Miniaturi sub lupă, plachetă cugetări, 2005
- Locuiesc într-o lacrimă suspendată, poezie, 2005
- Autoportret fără oglindă, poezie, 2005
- Fântâna în care se văd sufletele, poezie, 2005
- Din tainele prieteniei, poeme tanrenga, coautor Radu Patrichi, 2006
- Floare de lotus, poezie, 2006
- Coana mare se mărită, teatru, proză, 2006
- Ne-am întâlnit pe internet, roman, 2007
- Scara interioară, poezie, 2007
- Păsări şi cuvinte, poeme haiku, senryu, 2008

Care bisturiu?

Adu-mi bisturiul

Adu-mi bisturiul
Nu-l mai văd în trusă
Închide fermoarul
Peste biata husă

Nu mai operez
Lipsă toate cele
Meseria noastră
Plină de sechele

Banii sunt pe muche
Stăm iar rău la plasmă
Nu-mi da aspirine
Dacă zac de astmă

Spune-i să-şi aducă
Pansament de-acasă
Am rezerva goală
Şi lor nu le pasă

Chemi anestezistul
Scoate-l de la şefu'
Dacă nu şi-o pierde
Şi el pe drum cheful

Vino mai degrabă
Că trage să moară
Şi nu mai învie
El, a doua oară

(din Scara interioară, 2007)



Adio magistre,

Adio magistre,
Îmi iau pălăria
Încui pimăria
Dai foc la registre,

Şi ce e, să ardă
Scăpăm de arhive
Faci două eschive
Şi-arunci o petardă

Lipeşti un anunţ
C-avem o-ntrunire
Mai scoţi două fire
Pui punct la enunţ,

Clienţii s-aştepte
Vremuri mai bune
Afară pe trepte
Dar lor nu le spune

E ordin de sus
Să iasă mai lată
Tu fă cum ţi-am spus
Că nota de plată,

Au grijă boierii
Nimic să nu paţi
Iar azi pompierii
Vor fi ocupaţi

Incident banal
Cred c-ai priceput
Procesul verbal
E deja făcut!

(din Scara interioară, 2007)

Clopul

Bucuria unui clop

După ce-mi dorii atâta
Bucuria unui clop
Coada lui de târnăcop
Că ne-a răsturnat carâta!

Şi ne umplu de ocară
La un colţ de iarmaroc
Cu limbajul lui baroc
Tutungiul de pe scară

El sudalmă, eu o palmă
Un ţignal pentru vardist
Cel mai ponosit şi trist
Dar nu-i şedea rău pe cal, mă'

Un plaivaz, o terfeloagă
Şi ne trase o amendă
Ca să intre în legendă
Ziua asta de oloagă

Pălăria lui pe ceafă
Nasul meu, un castravete
Ca să vezi şi tu băiete
Cum e slujba fără leafă

(din Scara interioară)




La noi

La noi

La noi nu s-a-ntâmplat nimic de mult
Deşi dorim ca totuşi să se-ntâmple
Pentru lucizi păstrăm acelaşi cult
Când îşi duc pistoalele la tâmple

Rugurile au intrat în carnea noastră
Rogu-te să nu te temi iubito
Că de-un veac am devenit fereastră
Pe care locatarii n-au primit-o

(din Domnul Liszt, 1995)
Domnul Liszt

A venit aseară cu-o trăsură
L-a adus un înger mai de sus
Nu voia să vină dar supus
A bătut tot drumul o măsură

Şi trăsura lui era de ceară
Dar venind jandarmii cu toptanul
Şi mandate pământeşti să-i ceară
Acte şi să-i vadă geamantanul,

A trecut ca duhul prin pereţi
Nu-l simţiţi în suflet cum adie?
De aceea nici n-o să-l vedeţi:
Domnul Liszt e doar armonie!

(din Domnul Liszt, 1995)

De la mine...

De la mine pân-la poştă

De la mine pân-la poştă
Numai cearcăne şi riduri

Pe sub care un strămoş stă
Veşnic rezemat de ziduri

Fă-mi bătrâne loc c-aş trece
Ochiul tău rămas la pândă
Nu-mi mai scade din osândă
Nici în toamna asta rece

Gem arcadele furtunii
Pasărea de somn lucidă
Vine noaptea să-mi ucidă
Vise albe şi petunii

Pendula bate fiecare ceas
Inutilă o alarmă
Şi-ntre ziduri la cazarmă
Te sufocă un compas

Adunaţi-vă fierbinte
Aripile fluturi, fluturi
Oşti cu scuturi. De ce scuturi
Triste-aducerile-aminte?

(din Floare de lotus, 2006)








Vedeta

Vedeta

Sub fustă poartă două revolvere,
Pe-o mânecă bine-ascuţit un şiş
Fiole cu otravă la revere
Şi geanta îi e plină cu haşiş

La gât pe lănţişor - un glonţ fetiş,
Bărbaţii-ar face tot ce li s-ar cere
Orice bravură sau aliş-veriş
Să pună mîna pe-o aşa muiere

Între sâni - sistemul de alarmă
Pentru situaţii de urgenţă,
În chiloţi - permisul de port-armă
Şi comutatorul de frecvenţă;
Când joacă pe ecrane mici sau late
Rămânem toţi cu gurile căscate!

(din Invitaţie la castel, 1995)

Ultimele flori

Ultimele flori

N-am găsit iubito flori pentru tine
Oricât m-aş fi sculat de dimineaţă
A trecut azi Bacovia prin piaţă
Ş-l caută doi domni în limuzine

Magnoliile zac bolnave-n ceaţă
Spitalele de muribunzi sunt pline
Eu caut iubito flori pentru tine
Florăreasa a murit azi dimineaţă

Şi-avem de astăzi în oraş doi morţi
Nici nu mai ştiu din noi care-i cel viu
Tu mă aştepţi tăcută-ntr-un sicriu
Copiii in doliu aşteaptă la porţi
Să treci ca mireasă a nopţii prin nori
Pentru tine iubito, n-am găsit flori

(din Invitaţie la castel, 1995)

Primele...

Bacoviană

Priveşte iubito cum plouă
În munţi, printre brazi, pe poteci
Cu boabe şi struguri de rouă
Iar mâinile noastre sunt reci

De-o mie de ani plouă-ntruna
Şi mările nu s-au umplut
Iar viforul curge ca runa
Prin suflete de împrumut

Şi gem cimitire de apă
Iar ploaia ne-nchide prin case
Să nu vedem noaptea cum sapă
Pământul din care ies oase

Priveşte iubito cum plouă
Ca-n moarte cu somnul de veci
Să nu ne mai plângem că nouă
De ploaie, ni-s mâinile reci!

(din Domnul Liszt, 1994)

Manuscris

Ah, cafeaua!

Mai doresc iubito o cafea
Le-ai numărat ? Va fi a câta ?
Îmbătrânesc şi nici măcar atâta
Nu ştiu ce înseamnă a exagera

Prea slabă, n-o să aibă nici un haz
Prea tare, o să îmi facă rău
Pândesc ibricul ca un popândău
Să fluiere semnalul de macaz

Degeaba îmi spui că nu învăţ deloc
Şi omul pentru asta s-anăscut
La-mpotrivire să ridice scut
Iar tu anunţă-mă suav c-a dat în foc !

Manuscris

Domnule ministru,

Domnule ministru, ce noroc:
Sondajul dumneavoastră în procente
Arată că din cote aferente
Standardul meu n-a mai crescut deloc

Că trăiesc mai bine ca părinţii
Dar ei mai rău decât bunicii
Şi cum se deşiră ghemul fricii
Mi-a căzut părul şi urmează dinţii

În rest e totul bine
Cum Labiş ar fi spus pe patul morţii
Aşa cum ne căzură nouă sorţii
Nu mai ajung la mierea de all-bine!

Domnule ministru, ce noroc
Că nu vreţi să facem schimb de posturi
Poate mai scădeau ceva din costuri
Pe care azi le judecaţi ad-hoc
LA CULES DE STELE
Editura Ambasador, Târgu Mureş, 2004

Ion Untaru – zbor liric spre curcubeu
Prozator viguros care ştie să ne descreţească frunţile (vezi volumul Impozit pe prostie), Ion Untaru e şi un poet talentat, reuşind să scrie cu succes admirabile sonete, rondeluri, haiku-uri, epigrame, aforisme, poeme într-un vers, etc. Cărţile sale de poezie (Domnul Liszt, Invitaţie la castel, Vestitorul şi, mai ales, Condorul), bine primite de critică, fac dovada unui travaliu cu rezultate remarcabile.
În masiva sa carte Condorul, apărută la Editura Orion, Bucureşti, 2001, Ion Untaru impresionează prin diversitatea temelor şi a speciilor literare abordate, precum şi prin acurateţea stilistică. Autorul vede lumea în alb-negru şi color. Găsim, cu alte cuvinte, în lirica acestuia tandreţe, romantism, umor, ironie, sarcasm, dorinţa de perfecţiune şi aspiraţia către puritate...
Prezent în reviste şi în antologii de haiku (Aromă de nea, Surâsul crizantemei, apărute la Târgu Mureş), membru al Clubului Naţional de Haiku Bucurii efemere, fondat în 2002 la Târgu Mureş, Ion Untaru este un autor de haiku discret, lucru mai rar întâlnit în lumea atât de orgolioasă a autorilor români de haiku.
Citindu-i haiku-urile din această plachetă, ne dăm seama că poetul mizează pe uimirea noastră în faţa lucrurilor simple care se află în preajma noastră, dar noi, oameni ai secolului al XXI-lea, fiind atât de ocupaţi, stresaţi sau indiferenţi nu dăm importanţă acestor „nimicuri” care ne pot face viaţa mai plăcută, capabile să ne ofere, cum îmi place mie să spun, acele simple „bucurii efemere”.
Poetul nu este adeptul haiku-ului cu formă fixă, de 17 silabe, dar este atent la anotimpuri, la peisaje, la flora şi fauna atât de diverse.
Primăvara este anotimpul învierii naturii, a frumuseţii, a miracolelor: „Primăvara / îngerul Domnului / împodobeşte caisul” sau „În faţa oglinzii / cu cireşe la urechi / adolescenta”.
Vara este anotimpul cu ploi catifelate, cu bărcuţe de hârtie plutind pe şanţuri, cu nopţi în care visezi numărând stelele de pe cer sau asculţi cântecul broaştelor (avem încă în memorie saltul şi plescăitul broaştei lui Basho!).
Dar poate că cel mai bine (re)prezentat este anotimpul toamna, cu reverii, tristeţi, jocuri de lumini şi culori, cu rândunele ce „îşi fac cuibul”, cu graurii din vie şi sălcii plângătoare...
Iarna este pentru poet un anotimp al sărbătorilor, al minunilor, al inspiraţiei: „Am aprins focul / pisica toarce /aştept inspiraţia”.
Puritatea imaginilor este remarcabilă. La fel puterea de concentrare şi sugestie: „Dimineaţă de vară / ciutele limpezesc / izvoarele” sau: „Noapte senină / insomnia mă scoate / la cules de stele”.
Ion Untaru pare a fi un spirit religios, plin de iubire faţă de oameni şi faţă de natura binefăcătoare: „Iubirea - / un strop de rouă/ in care se vede cerul”.
Citind haiku-urile lui Ion Untaru eşti tentat să fii mai atent la tot ce ne înconjoară, suntem îndemnaţi, parcă, să trăim în armonie cu natura şi cu noi înşine, haiku-urile acestea având un efect terapeutic asupra sufletului nostru însetat de frumos.
După cum se poate observa, poetul şi-a însuşit în chip fericit lecţia de poezie niponă şi a reuşit să concentreze în cele trei versuri, totalizând aproximativ 17 silabe, un întreg univers. Prin rigoare, sensibilitate şi puritate, poezia lui Ion Untaru este un zbor liric spre curcubeu.
Ioan Găbudean
Târgu Mureş, noiembrie 2004

Motto:

Lăcomia aduce sărăcie, generozitatea aduce adevărata bogăţie.
Naşterea e o şansă, batrâneţea e o calitate, moartea e o datorie.