Lumini suave din aplice
Cad pe statuile propice
Care-nconjoară încăperea
Mărind şi veghea şi tăcerea
Iar vraja nopţilor te cere
Într-o hlamidă de tăcere
Şi inefabilă maree
Misterul tău ascuns, femeie!
Şi cum păşeşti în avanscenă
Cu părul despletit, o trenă
Ca o cometă de răcoare
Ţi se aşterne la picioare
Din ce hrisov şi până unde
Tristeţea lumilor pătrunde,
Ce moştenire sau crepuscul
În minaretul tău minuscul?
Fragilă coapsă de vioară
De când te ştiu pe dinafară
Podoabă fără circumstanţă
Care nu-ncapi în nici o stanţă!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu