Te invit iubito la concert
Când gările ne mor la fără-un sfert
Iar trenurile asaltează spaţii
Încremenite-n glaciaţii
Zăpezi atipice din nord
Cu care nu mai suntem de acord
Cad peste noi şi peste-o urbe
Cu toate străzile ei curbe
Adie peste noi un dulce frig
Ademenirea unui Grieg
În fosa-n care stă să cadă
Everestul nostru de zăpadă
Şi-ai să vezi luceferii-n fereşti
De care nu te mai fereşti
Pătrunzând în suflete şi-n oase
Cu unduiri armonioase
marți, 10 iunie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu